Nu pot să trec peste infidelitate: ce simți și ce ajută

De ce doare atât de tare

Infidelitatea nu e doar despre ce s-a întâmplat cu altcineva. E despre faptul că omul care trebuia să fie locul tău sigur a devenit, brusc, sursa durerii. Mulți oameni descriu un fel de dublă pierdere: pierd și relația pe care credeau că o au, și încrederea în propria judecată („cum de n-am văzut?”).

Un studiu clasic (Cano și O'Leary, 2000) a arătat că femeile care trecuseră recent prin evenimente umilitoare în cuplu, precum infidelitatea sau separarea, aveau o probabilitate de aproximativ șase ori mai mare de a dezvolta un episod depresiv major, comparativ cu cele care nu trecuseră prin asemenea evenimente.

Ce e normal să simți

• Imagini și gânduri care revin, fără să le vrei, mai ales seara sau în anumite locuri.
• Nevoia de a ști fiecare detaliu, urmată adesea de mai multă durere.
• Hipervigilență: verifici telefonul, programul, tonul.
• Emoții care se schimbă rapid: furie, dor, rușine, dorința de a repara, dorința de a pleca, toate în aceeași zi.
• Îndoială față de tine: „nu am fost destul”, „ce e în neregulă cu mine?”

Multe dintre aceste reacții seamănă cu cele de după un eveniment traumatic. Nu înseamnă neapărat că ai o tulburare. Înseamnă că sistemul tău de siguranță a fost lovit puternic.

Cum arată, de obicei, recuperarea

Kristina Coop Gordon, Donald Baucom și Douglas Snyder, cercetători care au lucrat ani la rând cu cupluri afectate de infidelitate, descriu recuperarea în trei etape:

1. Impactul: șocul, haosul emoțional, nevoia de a reface un minim de stabilitate.
2. Căutarea sensului: încercarea de a înțelege cum s-a ajuns aici, fără a scuza ce s-a întâmplat.
3. Mersul mai departe: decizia despre relație și reconstruirea, fie împreună, fie separat.

Modelul lor, testat inițial pe un număr mic de cupluri, a arătat îmbunătățiri pentru mulți dintre participanți. E un punct de plecare util pentru a înțelege că haosul din prima etapă nu durează la nesfârșit.

Să rămâi sau să pleci?

Nu există o decizie corectă universală. Câteva întrebări care ajută:

• Își asumă partenerul ce a făcut, fără să minimalizeze sau să mute vina pe tine?
• Există sinceritate acum, inclusiv despre lucruri incomode?
• Ce era relația înainte? A fost un episod sau parte dintr-un tipar mai lung?
• Ce îți dorești tu, dincolo de frică, de rușine sau de presiunea celor din jur?

Nu trebuie să decizi în prima săptămână. Deciziile mari luate în plin șoc sunt rareori cele pe care le-am fi luat cu mintea limpede.

Ce te ajută concret

1. Pune ordine în corp întâi. Somn, mâncare, câțiva oameni în care ai încredere.
2. Stabilește cum afli detaliile. Unele întrebări te ajută să înțelegi. Altele, despre detalii senzoriale, doar alimentează imaginile. Întreabă-te înainte: ce mă ajută să știu?
3. Dă-i ruminației un loc și un timp. 20 de minute pe zi, în care îți notezi gândurile, în loc să te urmărească toată ziua.
4. Separă valoarea ta de alegerea lui sau a ei. Infidelitatea spune ceva despre deciziile celuilalt și despre relație, nu despre cât valorezi.
5. Amână deciziile ireversibile, dacă siguranța ta nu e în pericol.

Cum lucrez cu infidelitatea în terapie

Lucrez individual, cu persoana înșelată. În terapie ne ocupăm de:

• reacțiile de tip traumatic: imaginile intruzive, verificarea, insomnia;
• gândurile despre tine („nu sunt destul”, „sunt naiv(ă)”) și cât de corecte sunt (terapie cognitiv-comportamentală, CBT);
• emoțiile contradictorii, pe care învățăm să le ținem fără ca ele să ia decizia în locul tău (terapie prin acceptare și angajament, ACT);
• decizia despre relație, luată din valorile tale, nu doar din frică;
• tiparele mai vechi care s-au reactivat, de exemplu frica de abandon.

Dacă amândoi vreți să reconstruiți relația, terapia de cuplu este de obicei pasul potrivit, alături de cea individuală. Vă pot recomanda specialiști.